Mariana Boaghe

Majoritatea cuplurilor care ajung în terapie sunt prinși în capcana urmărit-urmăritor. Unul dintre parteneri are un stil de atașament anxios, iar celălalt un stil evitant. Partenerul anxios poate să ceară, să-și exprime nevoile și emoțiile în timp ce partenerul evitant se simte copleșit, se retrage, emoția pe care o exprimă, poate fi furie frustrare, iar emoțiile profunde și vulnerabile pot fi frica, tristețea sau/și neputința de a împlini nevoile partenerului. Ambii parteneri simt frica, anxiosul are frica de a nu fi dorit, iar evitantul, frica de a nu fi ceea ce partenerul de fapt dorește, de a nu fi suficient de bun. Cu cât evitantul ridică ziduri și se îndepărtează, cu atât partenerul anxios devine revendicativ și rănit. Retragerea evitantă este de fapt o încercare de a gestiona interacțiunea și de a regla frica de respingere. Astfel se perpetuează și se menține această circularitate negativă. Partea bună este că poate fi întreruptă. Există mai mulți factori care contribuie la formarea unui stil de atașament: relația pe care am avut-o cu părinții în primii doi ani de viață, genele și experiențele de cuplu pe care le-am avut la vârsta adultă, iar ceea ce este cert este că stilul de atașament se poate schimba pe parcursul vieții.

Ce este bine să cunoaștem despre emoții este că nu sunt emoții bune și rele. Fiecare emoție trăită are o funcție importantă  pentru noi. Emoțiile fac parte din fiziologia noastră și avem două alegeri de făcut: fie ne luptăm cu ele, le ignorăm sau blocăm, ceea ce pe termen lung poate să ne facă mult rău, fie ne împrietenim cu ele, învățăm să le recunoaștem, le normalizăm, trăim și le lăsăm să plece. Câteva idei bune pe care le propune autoarea pentru o bună gestionare a emoțiilor puternice: Acțiunea te face puternic: uneori poți să învingi frica rapid, dacă ești dispus să intri în acțiune. Când eviți lucrurile de care te temi, anxietățile tale devin tot mai rele cu timpul. Problema apare atunci când rușinea se instalează și nu mai suntem în stare să ne vedem deficiențele, limitările și vulnerabilitățile într-o manieră îngăduitoare și plină de iubire față de sine. Când ne dezvăluim temerile în fața prietenilor și a membrilor familiei, putem învăța cum să primim alinare și să acceptăm ajutor din partea altora. Deschizându-ne inima și acceptând sprijin, și noi putem să-I ajutăm pe ceilalți să se simtă mai puțin singurisau rușinați de vulnerabilitățile și imperfecțiunile lor. Anxietatea este cuvântul potrivit pentru a descrie neliniștea prelungită ori senzația cronică de îngrijorare sau de încordare – a cărei sursă  ne poate rămâne total nedeslușită.

Cred că acest cuvânt traumă sună tot mai des printre oamenii care sunt preocupați de dezvoltare personală și educație psihologică, până și nepotul meu de 8 ani mi-a explicat că trauma psihologică este o suferință care se întâmplă în copilărie și pe care o ții minte toată viața 🙂 Posibil că ajungem să folosim acest termen pe alocuri nelalocul ei, dar partea bună este că vrem să înțelegem și să-i dăm un sens. Printre oamenii care pot să aducă multă lumină când vine vorba de traumă este Diana Vasile, care în primul rând îmi este simpatică ca om. Am făcut cu ea un curs despre intervenție în caz de trauma și de fiecare data când am întâlnit-o mi s-a părut o persoană caldă, deschisă și foarte pasionată de ceea ce face. Ea pentru mine este un “guru” atunci când vine vorba despre lucrul cu trauma, iar această carte cuprinde toată expertiza ei pe care a făcut-o de mai bine de 20 de ani de când cercetează și lucrează cu tot ce înseamnă trauma și vindecarea ei.

Recomand această carte foarte des pentru că este o bună analiză a ceea ce presupune de fapt vulnerabilitatea și rolul ei în crearea unor relații profunde. Brene Brown este o cercetătoare care timp de 12 ani a cercetat vulnerabilitatea și rușinea. Datele pe care le-a obținut în urma acestei cercetării i-a zdruncinat din temelie credințelei ei legate de ce înseamnă vulnerabilitate, care anterior i se asociau cu slăbiciunea și lipsa de putere. Aceste descoperiri i-au adus multe schimbări în viața ei personală. Rușinea în cazul femeilor este mult legată de felul în care acesta este percepută fizic, la bărbați rușinea vine din frica să nu fie considerat slab. Cei care simt rușinea constant irosesc multă energie evitând riscurile care i-ar putea conduce la eșec, iar evitarea riscurilor presupune că nici o schimbare nu se va produce. Ceea ce a descoperit ea este că vulnerabilitatea nu este despre a pierde sau a câștiga, ci despre curajul de a fi acolo când nu poți controla rezultatul. Vulnerabilitatea este cea mai precisă cale de a măsura curajul. Fără vulnerabilitate nu există creativitate, fără toleranță la eșec, nu există inovație. “Să iubești presupune să fii vulnerabil. Să te deschizi celuilalt și să zici că aș putea să fiu rănit, dar îmi asum asta, aleg să fiu vulnerabil și să te iubesc. Sunt un număr mare de oameni acum în lume care nu doresc să-și  asume acest risc. Ei mai degrabă ar renunța să simtă iubire decât să cunoască durerea sau pierderea și ăsta este un mare preț pe care un om îl plătește.”

Peter Levine lucrează de peste 50 de ani cu pacienți care suferă în urma diverselor forme de traumă. El este autorul unei metode numite Somatic experiencing (Experimentarea somatică), pe care care a elaborat-o după foarte mulți ani de cercetare și încercări. Această metodă vorbește despre faptul că noi avem toate mecanismele încorporate în fiziologia noastră pentru a ne vindeca de traumele prin care am trecut. Levine susține că trauma face parte dintr-un proces fiziologic natural căruia nu i s-a permis să fie dus la încheiere. Pentru a ne elibera de simptome este nevoie să ne trezim resursele ficiologice profunde și să le utilizăm conștient. Mulți ne infestăm cu frică și anxietate și nu mai suntem niciodată capabili pe deplin să ne simțim acasă în interior sau în lumea noastră. Deconectarea dintre corp și suflet reprezintă unul dintre cele mai importante efecte ale traumei. O mare parte din violența care chiunuie omenirea e un rezultat direct sau indirect al traumei nerezolvate, manifestată în numeroase încercări nereușite de  restabilirea senzației de putere.