În sufletul meu am ales să fiu psiholog în adolescență. La 18 ani am intrat la facultatea de Psihologie, dorindu-mi, ca și majoritatea care fac această alegere să-mi alin niște dureri (asta am înțeles eu mult mai târziu :), la 18 ani îmi doream să-i ajut pe alții 🙂
Ceva mai târziu am înțeles de fapt ce presupune această profesie, îmi este ciudat să o numesc așa pentru că implică atât studii pe care le faci așezată într-o bancă, dar partea grea o fac săpăturile în interiorul tău, pe care le faci ghidat de mentori, psihoterapeuți, pentru a fi suficient de bine ca să poți conține toate poveștile dificile pe care ajungi să le auzi și oamenii minunați pe care urmează să-i întâlnești.
Paradigma mea terapeutică se bazează pe ideea că orice om prin definiție este valoros și merită să fie văzut, auzit, ascultat. Oamenii au deja tot ce au nevoie pentru a trăi viața pe care și-o doresc, doar că datorită unor contexte de viață dificile, ei s-au deconectat de la propria putere, resurse, capacitatea de a simți emoțiile în toată plenititudinea lor. Cred cu fermitate că oamenii au deja toate răspunsurile la întrebările lor. Prin colaborare, ghidaj și suport, în cadrul unui proces terapeutic se produce “magia” atunci când oferi spațiu, timp și curiozitate pentru ca să ajungi să te redescoperi, să te reconectezi la sinele tău și puterea interioară.
Metode folosite
Practicile aplicate în cadrul terapiei îmbină tehnici și abordări ale terapiei sistemice, terapiei focusate pe emoții și tehnici experiențiale. Terapia sistemică presupune că în procesul terapeutic, fie el individual sau de cuplu, dificultatea cu care se confruntă persoana nu este exclusiv o problemă individuală, dar este o problemă de relație, adică niște modele de comportament, credințe care s-au dezvoltat în relațiile anterioare semnificative ale persoanei. Abordarea terapeutică presupune explorarea dimensiunilor emoționale, cognitive, comportamentale atât la nivel intrapersonal cât și la nivel interpersonal.
